CONFERINTE, SESIUNI DE COMUNICARI, EVENIMENTE STIINTIFICE

Universitatea Babes-Bolyai (UBB) a devenit parte a Aliantei Universitatilor Europene EUTOPIA (https://eutopia-university.eu/). UBB se alatura astfel universitatilor Vrije Brussel (Belgia), CY Cergy Paris (Franta), Gothenburg (Suedia), Ljubljana (Slovenia), Pompeu Fabra (Spania), Warwick (Marea Britanie), Nova Lisabona (Portugalia), Ca’ Foscari Venetia (Italia) si Universitatii Tehnice din Dresda (Germania) in redefinirea spatiului universitar european, cu tinte imediate (2022), medii (2025) si lungi (EUTOPIA2050). EUTOPIA este o alianta formata din universitati europene de prestigiu, al carei obiectiv ambitios este acela de a redefini directiile de viitor ale educatiei universitare europene, membrii ei colaborand la crearea unui model academic european nou, inovativ, care sa reflecte principiile Europei unite si deschise, manifestand respect fata de cetatenii ei si fata de mediul inconjurator. Alianta ofera cadrelor didactice, cercetatorilor si studentilor oportunitati comune de educatie, programe de cercetare si dezvoltare comune, tintind sa formeze absolventi performanti, promovand internationalizarea, diversitatea si incluziunea, aplecandu-se asupra provocarilor globale si locale. Comunitatea EUTOPIA intruneste mai mult de 240.000 de studenti, peste 18.000 de cadre si cercetatori si mai mult de 900 de grupe de cercetare fiind una dintre cele mai puternice aliante europene. Mai multe detalii la: https://news.ubbcluj.ro/ubb-se-alatura-aliantei-universitatilor-europene-eutopia/

Scoala academica de arte si stiinte umaniste de la UBB isi mentine si in 2021 prima pozitie in tara si pozitia 401-500 la nivel international, conform clasamentului Times Higher Education (THE), dat publicitatii miercuri, 3 noiembrie 2021. Clasamentul britanic THE este un clasament care ia in analiza universitatilor criterii complexe legate de predare, cercetare, relatia cu mediul socio-economic si internationalizare. Mai multe detalii la: https://news.ubbcluj.ro/performante-remarcabile-pentru-scoala-academica-de-arte-si-stiinte-umaniste-a-ubb-in-clasamentul-times-higher-education/

In data de 11 noiembrie 2021, ora 11:30, in cadrul programului Postdoctoral Advanced Fellowship STAR-UBB, Dr. Jorge Rodriguez Lopez va sustine online comunicarea cu titlul “Fixed point theory for decomposable maps and applications”. Comunicarea va avea loc pe platforma Zoom si va fi gazduita in cadrul seminarului “Operatori Neliniari si Ecuatii Diferentiale”. Link eveniment: https://zoom.us/j/91786468664?pwd=L2pSN3gyWkZFcXdVbGJBdlhZV280UT09

In 29 noiembrie 2021 va avea loc seria de seminare online organizata de The Guild, organizatia europeana a unora dintre cele mai relevante universitati europene world-class (research-intensive), cu titlul „National strategies and the role of universities in integrating international students to the local labour market”. Mai multe detalii la: https://www.the-guild.eu/events/2021/the-guild-seminar-series-national-strategies-and-t.html

In 12 noiembrie 2021 va avea loc editia a V-a a conferintei internationale “Economics and Business Management”, organizata de catre Departamentul de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor in Limba Maghiara al FSEGA. Evenimentul va reuni cadre didactice si cercetatori din domenii diverse (contabilitate, sisteme informationale de afaceri, economie politica, finante, marketing, management), care vor impartasi ideile lor inovatoare si rezultatele cercetarilor derulate privind problemele economice curente. Detalii la: https://econ.ubbcluj.ro/icebm/

“Proza eminesciana, in trei propuneri de lectura critica” – sub acest titlu, vor avea loc 3 conferinte on-line, in care prof. Ioana Bican isi va prezenta actualul atelier dedicat prozei literare a lui Mihai Eminescu. Concepute ca o initiere intr-un domeniu dificil, cele 3 prelegeri invita publicul la o recitire a unor scrieri eminesciene, precum si la o descoperire a unor linii de reflectie inovatoare. Conferintele sunt publice, deschise tuturor celor interesati (cadre didactice, studenti, elevi de liceu), dar presupun o anume familiaritate a celor prezenti cu rigoarea expunerii universitare si cu limbajul de specialitate, precum si cu cele mai importante titluri din proza literara a lui Mihai Eminescu. Nu se vor distribui materiale de studiu inainte de conferinte – publicul este invitat sa aiba in apropiere (sau in memorie) proza eminesciana, pentru a urmari conferintele mai usor. Materia conferintelor face parte din 2 proiecte editoriale ale autoarei: 1. Mihai Eminescu, Proza literara, editie, studiu introductiv si note de Ioana Bot, cu o cronologie de Catalin Cioaba, Bucuresti, Humanitas (in curs de aparitie) si 2. Un studiu amplu, dedicat imaginarului eminescian. Programul conferintelor va fi urmatorul (fiecare conferinta va dura aprox. 40 de min + 20 min discutii):

Conferinta 1 – 18 noiembrie (joi) ora 19.00 – „Cine, cum si de ce reciteste, azi, proza literara eminesciana?”

Join Zoom Meeting: https://us02web.zoom.us/j/6129764925?pwd=bDFBSlVZV1lITWllbGNud0t0a3BWdz09

Meeting ID: 612 976 4925; Passcode: 5bwJ8s

Conferinta 2 – 16 decembrie (joi) ora 19.00 – „Forme, dispozitive, motive, imagini: jocurile prozatorului”

Join Zoom Meeting: https://us02web.zoom.us/j/6129764925?pwd=bDFBSlVZV1lITWllbGNud0t0a3BWdz09

Meeting ID: 612 976 4925; Passcode: 5bwJ8s

Conferinta 3 – 20 ianuarie (joi) ora 19.00 – „Proza literara eminesciana – o selectie personala”

Join Zoom Meeting: https://us02web.zoom.us/j/6129764925?pwd=bDFBSlVZV1lITWllbGNud0t0a3BWdz09

Meeting ID: 612 976 4925; Passcode: 5bwJ8s

Centrul de filosofie antica si medievala al Facultatii de Istorie si Filosofie organizeaza in 9 noiembrie 2021 conferinta „Corpus-ul areopagitic in limba romana. Tratatul Despre ierarhia cereasca” sustinuta de Marilena Vlad (Acad. Romana). Mai multe detalii pot fi gasite la: http://hiphi.ubbcluj.ro/fam/conferintele-centrului-fam

In perioada 1-2 noiembrie 2021, Facultatea de Teologie Ortodoxa a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca a organizat, in format hibrid, atat in format fizic, cat si online, Simpozionul international de Teologie, Istorie, Muzicologie si Arta, cu tema !Pastoratie si Duhovnicie in Diaspora Romaneasca!. Purtarea de grija a celor adormiti in cultul si practica Bisericii Ortodoxe. Peste 100 de participanti, ierarhi, profesori, teologi si oameni de cultura din tara si strainatate au dezbatut diferite teme si probleme de actualitate care se incadreaza in tematica anului 2021, declarat de Patriarhia Romana ca „An omagial al pastoratiei romanilor din afara Romaniei” si „An comemorativ al celor adormiti in Domnul; valoarea liturgica si culturala a cimitirelor”.


TITLURI NOI APARUTE LA PRESA UNIVERSITARA CLUJEANA

Tia Teofil, Podar Adrian, Pastoratia si filantropia crestina in vreme de pandemie: sansa, povara sau normalitate identitara? ISBN 978-606-37-1268-5 (e-book)

Chis Olga (coord.), Moldoveanu Alina Iuliana, Alzner Sabina, Serban Ionela Maria, Cotoi Alexandra, Creativitatea – premisa in dezvoltarea prescolarilor. Ghid de bune practici, ISBN 978-606-37-1231-9 (e-book)

Cosciug Anatolie (coord.), Migratie si integrare intr‐o tara de emigrare, ISBN 978‐606‐37‐1190‐9 (e-book)

Tanase Gabriela, Evolutia turismului pe litoralul romanesc : (1878-1941), ISBN 978-606-37-1140-4

Crisan Claudia, Tulburarea din spectrul autismului. Diagnoza, evaluare, terapie Editia a II‐a, revizuita, ISBN 978-606-37-1263-0 (e-book)

Pop Claudia Florina, Metode si tehnici de comunicare in mediul educational ISBN 978‐606‐37‐1157‐2 (e-book)


ARTICOLE APARUTE

Title: Before and after the outbreak of Covid-19: Linking fashion companies’ corporate social responsibility approach to consumers’ demand for sustainable products

Author(s): Vatamanescu, EM (Vatamanescu, Elena-Madalina); Dabija, DC (Dabija, Dan-Cristian); Gazzola, P (Gazzola, Patrizia); Cegarro-Navarro, JG (Cegarro-Navarro, Juan Gabriel); Buzzi, T (Buzzi, Tania)

Source: JOURNAL OF CLEANER PRODUCTION (FI – 9.297)  Volume: 321  Article Number: 128945  DOI: 10.1016/j.jclepro.2021.128945  Published: OCT 25 2021

Accession Number: WOS:000705777200044

ISSN: 0959-6526

eISSN: 1879-1786

eISSN: 1877-8593

Title: Solitary subgroups of Abelian groups

Author(s): Calugareanu, G (Calugareanu, Grigore); Chekhlov, AR (Chekhlov, Andrey R.)

Source: EXPOSITIONES MATHEMATICAE  (FI – 7.295) Volume: 39  Issue: 3  Pages: 354-368  DOI: 10.1016/j.exmath.2020.07.002  Published: SEP 2021

Accession Number: WOS:000709287800003

ISSN: 0723-0869

eISSN: 1878-0792

Title: Executing and interpreting applications of PLS-SEM: Updates for family business researchers

Author(s): Hair, JF (Hair, Joseph F.); Astrachan, CB (Astrachan, Claudia Binz); Moisescu, OI (Moisescu, Ovidiu I.); Radomir, L (Radomir, Lacramioara); Sarstedt, M (Sarstedt, Marko); Vaithilingam, S (Vaithilingam, Santha); Ringle, CM (Ringle, Christian M.)

Source: JOURNAL OF FAMILY BUSINESS STRATEGY (FI – 5.277)  Volume: 12  Issue: 3  Article Number: 100392  DOI: 10.1016/j.jfbs.2020.100392  Published: SEP 2021

Accession Number: WOS:000706786200004

ISSN: 1877-8585

Title: Synergic effect of selenium nanoparticles and lactic acid bacteria in reduction cadmium toxicity

Author(s): Laslo, V (Laslo, Vasile); Pinzaru, SC (Pinzaru, Simona Cinta); Zagula, G (Zagula, Grzegorz); Kluz, M (Kluz, Maciej); Vicas, SI (Vicas, Simona Ioana); Cavalu, S (Cavalu, Simona)

Source: JOURNAL OF MOLECULAR STRUCTURE (FI – 5.221) Volume: 1247  Article Number: 131325  DOI: 10.1016/j.molstruc.2021.131325  Published: JAN 5 2022

Accession Number: WOS:000709577800011

ISSN: 0022-2860

eISSN: 1872-8014

Title: DEGRADATION AND GEOMYCOLOGICAL ASPECTS REGARDING THE NATURAL STONE FROM BUILT OUTDOOR

Author(s): Ilies, M (Ilies, Marin); Har, N (Har, Nicolae); Hodor, N (Hodor, Nicolaie); Ilies, DC (Ilies, Dorina Camelia); Caciora, T (Caciora, Tudor); Baias, S (Baias, Stefan); Akiyanova, F (Akiyanova, Farida); Berdenov, Z (Berdenov, Zharas)

Source: CARPATHIAN JOURNAL OF EARTH AND ENVIRONMENTAL SCIENCES (FI – 5.134) Volume: 16  Issue: 2  Pages: 391-402  DOI: 10.26471/cjees/2021/016/184  Published: AUG 2021

Accession Number: WOS:000706855400008

ISSN: 1842-4090

eISSN: 1844-489X

Title: Experimental and Theoretical Investigations of the Chemotherapeutic Drug Capecitabine

Author(s): Chis, M (Chis, Mihaela); Bonifacio, A (Bonifacio, Alois); Sergo, V (Sergo, Valter); Cainap, C (Cainap, Calin); Chis, V (Chis, Vasile); Baia, M (Baia, Monica)

Source: JOURNAL OF MOLECULAR STRUCTURE  Volume: 1250  Article Number: 131577  DOI: 10.1016/j.molstruc.2021.131577  Part: 2  Published: FEB 15 2022

Accession Number: WOS:000709960600002

ISSN: 0022-2860

eISSN: 1872-8014

Title: Synthesis, physicochemical properties, crystal molecular structure and DFT investigation of an organobismuth(III) bis(dimethyldithiocarbamate) and its organolithium precursor

Author(s): Anton, A (Anton, Andreea); Soran, A (Soran, Albert); Silvestru, C (Silvestru, Cristian)

Source: JOURNAL OF MOLECULAR STRUCTURE  Volume: 1247  Article Number: 131335  DOI: 10.1016/j.molstruc.2021.131335  Published: JAN 5 2022

Accession Number: WOS:000709577800013

ISSN: 0022-2860

eISSN: 1872-8014

Title: Development and characterization of magnetic iron oxide nanoparticles using microwave for the combustion reaction ignition, as possible candidates for biomedical applications

Author(s): Capraru, A (Capraru, Aylin); Moaca, EA (Moaca, Elena-Alina); Pacararu, C (Pacararu, Cornelia); Ianos, R (Ianos, Robert); Lazazu, R (Lazazu, Radu); Barbu-Tudoran, L (Barbu-Tudoran, Lucian)

Source: POWDER TECHNOLOGY  Volume: 394  Pages: 1026-1038  DOI: 10.1016/j.powtec.2021.08.093  Published: DEC 2021

Accession Number: WOS:000709485300001

ISSN: 0032-5910

eISSN: 1873-328X

Title: Mixed convection of a three-dimensional stagnation point flow on a vertical plate with surface slip in a hybrid nanofluid

Author(s): Wahid, NS (Wahid, Nur Syahirah); Arifin, NM (Arifin, Norihan Md); Khashi’ie, NS (Khashi’ie, Najiyah Safwa); Pop, I (Pop, Ioan)

Source: CHINESE JOURNAL OF PHYSICS  Volume: 74  Pages: 129-143  DOI: 10.1016/j.cjph.2021.08.013  Published: DEC 2021

Accession Number: WOS:000710196000005

ISSN: 0577-9073

Title: Stagnation point flow of a micropolar fluid filled with hybrid nanoparticles by considering various base fluids and nanoparticle shape factors

Author(s): Khan, U (Khan, Umair); Zaib, A (Zaib, Aurang); Pop, I (Pop, Ioan); Abu Bakar, S (Abu Bakar, Sakhinah); Ishak, A (Ishak, Anuar)

Source: INTERNATIONAL JOURNAL OF NUMERICAL METHODS FOR HEAT & FLUID FLOW  DOI: 10.1108/HFF-07-2021-0445  Early Access Date: OCT 2021

Accession Number: WOS:000711132200001

ISSN: 0961-5539

eISSN: 1758-6585

Title: Boosting Room Temperature Tunnel Magnetoresistance in Hybrid Magnetic Tunnel Junctions Under Electric Bias

Author(s): Gonzalez-Ruano, C (Gonzalez-Ruano, Cesar); Tiusan, C (Tiusan, Coriolan); Hehn, M (Hehn, Michel); Aliev, FG (Aliev, Farkhad G.)

Source: ADVANCED ELECTRONIC MATERIALS  Article Number: 2100805  DOI: 10.1002/aelm.202100805  Early Access Date: OCT 2021

Accession Number: WOS:000710311200001

ISSN: 2199-160X

Title: Approaching the bi-objective critical node detection problem with a smart initialization-based evolutionary algorithm

Author(s): Beczi, E (Beczi, Eliezer); Gasko, N (Gasko, Noemi)

Source: PEERJ COMPUTER SCIENCE  Volume: 7  Article Number: e750  DOI: 10.7717/peerj-cs.750  Published: OCT 21 2021

Accession Number: WOS:000710179000001

eISSN: 2376-5992

Title: Solid-State and Theoretical Investigations of Some Banister-Type Macrocycles with 2,2′-Aldoxime-1,1′-Biphenyl Units

Author(s): Stroia, I (Stroia, Ioan); Moraru, IT (Moraru, Ionut-Tudor); Miclaus, M (Miclaus, Maria); Grosu, I (Grosu, Ion); Lar, C (Lar, Claudia); Grosu, IG (Grosu, Ioana Georgeta); Terec, A (Terec, Anamaria)

Source: FRONTIERS IN CHEMISTRY  Volume: 9  Article Number: 750418  DOI: 10.3389/fchem.2021.750418  Published: OCT 6 2021

Accession Number: WOS:000710113700001

ISSN: 2296-2646

Title: Fixed Intelligence Mindset Prospectively Predicts Students’ Self-Esteem

Author(s): Gal, E (Gal, Eva); Szamoskozi, I (Szamoskozi, Istvan)

Source: JOURNAL OF INDIVIDUAL DIFFERENCES  Volume: 42  Issue: 4  Pages: 175-182  DOI: 10.1027/1614-0001/a000344  Published: OCT 2021

Accession Number: WOS:000709287000003

ISSN: 1614-0001

eISSN: 2151-2299

Title: The Role of UAS-GIS in Digital Era Governance. A Systematic Literature Review

Author(s): Hognogi, GG (Hognogi, Gheorghe-Gavrila); Pop, AM (Pop, Ana-Maria); Marian-Potra, AC (Marian-Potra, Alexandra-Camelia); Somesfalean, T (Somesfalean, Tania)

Source: SUSTAINABILITY  Volume: 13  Issue: 19  Article Number: 11097  DOI: 10.3390/su131911097  Published: OCT 2021

Accession Number: WOS:000707450700001

eISSN: 2071-1050

Title: Formulas, Algorithms and Examples for Binomial Distributed Data Confidence Interval Calculation: Excess Risk, Relative Risk and Odds Ratio

Author(s): Jantschi, L (Jantschi, Lorentz)

Source: MATHEMATICS  Volume: 9  Issue: 19  Article Number: 2506  DOI: 10.3390/math9192506  Published: OCT 2021

Accession Number: WOS:000709099500001

eISSN: 2227-7390

Title: Crowdfunding for Independent Print Media: E-Commerce, Marketing, and Business Development

Author(s): Konhausner, P (Konhausner, Peter); Thielmann, M (Thielmann, Marius); Campian, V (Campian, Veronica); Dabija, DC (Dabija, Dan-Cristian)

Source: SUSTAINABILITY  Volume: 13  Issue: 19  Article Number: 11100  DOI: 10.3390/su131911100  Published: OCT 2021

Accession Number: WOS:000709459800001

eISSN: 2071-1050

Title: Exploring the Drivers of Visitor Loyalty in the Context of Outdoor Adventure Parks: The Case of Arsenal Park in Romania

Author(s): Moisescu, OI (Moisescu, Ovidiu-Ioan); Gica, OA (Gica, Oana-Adriana); Dorobantu, MC (Dorobantu, Mihaela-Corina)

Source: INTERNATIONAL JOURNAL OF ENVIRONMENTAL RESEARCH AND PUBLIC HEALTH  Volume: 18  Issue: 19  Article Number: 10033  DOI: 10.3390/ijerph181910033  Published: OCT 2021

Accession Number: WOS:000709563700001

PubMed ID: 34639338

eISSN: 1660-4601

Title: Natural Sources in Preventive Conservation of Naturally Aged Textiles

Author(s): Wendt, JA (Wendt, Jan A.); Indrie, L (Indrie, Liliana); Dejeu, P (Dejeu, Paula); Albu, A (Albu, Adina); Ilies, DC (Ilies, Dorina Camelia); Costea, M (Costea, Monica); Caciora, T (Caciora, Tudor); Ilies, G (Ilies, Gabriela); Hodor, N (Hodor, Nicolaie); Josan, I (Josan, Ioana); Berdenov, Z (Berdenov, Zharas); Grama, V (Grama, Vasile); Safarov, B (Safarov, Bahodir)

Source: FIBRES & TEXTILES IN EASTERN EUROPE  Volume: 29  Issue: 5  Pages: 80-85  DOI: 10.5604/01.3001.0014.9309  Published: SEP-OCT 2021

Accession Number: WOS:000708381400013

ISSN: 1230-3666


SUSTINERI TEZE DE ABILITARE (lista la http://doctorat.ubbcluj.ro/ro/sustinerea-publica-a-tezelor-de-abilitare/)

SAROLTA PUSOK

INSTITUTIA LA CARE ESTE TITULAR CANDIDATUL UNIVERSITATEA „BABES – BOLYAI” DIN CLUJ-NAPOCA

DOMENIUL DE DOCTORAT VIZAT PENTRU ABILITARE        TEOLOGIE

DATA SI ORA SUSTINERII PUBLICE A TEZEI DE ABILITARE  11 NOIEMBRIE 2021, ORA 16

LOCUL SUSTINERII PUBLICE A TEZEI DE ABILITARE              FACULTATEA DE TEOLOGIE ROMANO-CATOLICA, STR. IULIU MANIU NR. 5. MODALITATEA DE ORGANIZARE A SUSTINERII TINE CONT DE REGLEMENTARILE IN VIGOARE EMISE DE AUTORITATILE STATULUI, CU APLICARE IN PERIOADA IN CARE ARE LOC SUSTINEREA. ASTFEL, EA SE REALIZEAZA IN CONFORMITATE CU HOTARAREA SENATULUI UBB NR. 15478 DIN 2020

(https://senat.ubbcluj.ro/category/hotarari/hotararile-senatului-ubb-din-anul-universitar-2020-2021/).

SUSTINEREA PUBLICA VA PUTEA FI URMARITA PUBLIC PE PLATFORMA DIGITALA :

TITLUL TEZEI DE ABILITARE           KAPCSOLATOK TEOLOGIAJA: ISTEN-EMBER VERTIKALIS KAPCSOLATA, ES AZ EBBOL HORIZONTALIS IRANYBA TOVABBVEZETO EMBER-EMBER VISZONY RENDSZERES TEOLOGIAI VIZSGALATA (TEOLOGIA RELATIONALA: RELATIA VERTICALA A RAPORTULUI DUMNEZEU-OM DIN CARE REZULTA RELATIA OM-OM IN DIRECTIA ORIZONTALA SUB LUPA ANALIZEI TEOLOGIEI SISTEMATICE) (THE THEOLOGY OF RELATIONSHIPS: THE SYSTEMATIC THEOLOGICAL EXAMINATION OF THE VERTICAL GOD-MAN RELATIONSHIP AND THE MAN-TO-MAN RELATIONSHIP LEADING FROM IT IN A HORIZONTAL DIRECTION)


SUSTINERI DOCTORATE (lista la http://doctorat.ubbcluj.ro/ro/sustinerile-publice-ale-tezelor-de-doctorat/)

12 NOIEMBRIE 2021, 12:00

FACULTATEA      Biologie si Geologie

LOCUL SUSTINERII           Accesul referentilor si publicului se face pe platforma digitala ZOOM, respectiv: https://us02web.zoom.us/j/83886618853?pwd=bEIweTdZQUlxalEwZVpoc1M2VG9GZz09 Meeting ID: 838 8661 8853 Passcode: 266746

AUTORUL TEZEI DE DOCTORAT   CRISTEA AdorjAn

TITLUL TEZEI DE DOCTORAT         Synthesis of polyhydroxyalkanoates in the extremely halotolerant bacterium Halomonas elongata (Sinteza polihidroxialcanoatilor de catre bacteria extrem halotoleranta Halomonas elongata)

DOMENIUL DE DOCTORAT           Biologie

COMISIA DE DOCTORAT Presedinte:

Prof. univ. dr. MARKÓ Bálint (Universitatea „Babes – Bolyai” din Cluj-Napoca)

Conducator/Conducatori de doctorat:

Prof. univ. dr. BANCIU Horia – Leonard (Universitatea „Babes – Bolyai” din Cluj-Napoca)

12 NOIEMBRIE 2021, 10:00

FACULTATEA      Fizica

LOCUL SUSTINERII           Accesul referentilor si publicului se face pe platforma digitala ZOOM, respectiv: https://zoom.us/j/98040380269?pwd=NUpMT1BNOHhEbWZQNldMeEFVc1lPdz09

AUTORUL TEZEI DE DOCTORAT   BORLAN Raluca Andra

TITLUL TEZEI DE DOCTORAT         Fluorophore-Loaded Protein Nanoparticles as Theranostic Agents for the Interventional Imaging and Multimodal Therapy of Ovarian Cancer (Nanoparticule Proteice Incarcate cu Fluorofori ca Agenti Teranostici pentru Imagistica Interventionala si Terapia Multimodala a Cancerului Ovarian)

DOMENIUL DE DOCTORAT           Fizica

COMISIA DE DOCTORAT Presedinte:

Prof. univ. dr. CHIS Vasile (Universitatea „Babes – Bolyai” din Cluj-Napoca)

Conducator/Conducatori de doctorat:

Prof. univ. dr. ASTILEAN Simion (Universitatea „Babes – Bolyai” din Cluj-Napoca)

12 NOIEMBRIE 2021, 11:00

FACULTATEA      Istorie si Filosofie

LOCUL SUSTINERII           Accesul referentilor si publicului se face pe platforma digitala ZOOM, respectiv: https://us02web.zoom.us/j/87142671982?pwd=MVhFeUdjY3JzOWRyMEZqb0h3SGhMZz09, Meeting ID: 87142671982, Passcode: 012920

AUTORUL TEZEI DE DOCTORAT   NOVACESCU Elena

TITLUL TEZEI DE DOCTORAT         GEN, POLITICA EGALITATII DE SANSE SI SECURITATEA INTERNATIONALA. STUDIU DE CAZ: CONSTRUCTIA VIZUALA SI ESTETICA A PARTICIPARII ROMANIEI IN OPERATIUNEA RESOLUTE SUPPORT MISSION DIN PERSPECTIVA GENULUI

DOMENIUL DE DOCTORAT           Relatii internationale si studii europene

COMISIA DE DOCTORAT Presedinte:

Conf. univ. dr. GAZDAC Cristian Anton (Universitatea „Babes – Bolyai” din Cluj-Napoca)

Conducator/Conducatori de doctorat:

Prof. univ. dr. IVAN Adrian (Universitatea „Babes – Bolyai” din Cluj-Napoca)

Prof. univ. dr. MIROIU Mihaela (Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative (SNSPA) din Bucuresti)