Acronim: SMART-RAD-EN
ID proiect: P_37_229
Număr contract de finanțare: 22/01.09.2016
Cod MySMIS: 103427
Beneficiar: Universitatea Babeș-Bolyai / Facultatea de Știința și Ingineria Mediului
Director de proiect: Prof. Dr. Carlos Sainz
Obiectivul principal al proiectului: Creșterea siguranței și sănătății populației, îmbunătățirea calității mediului interior și optimizarea eficienței energetice a locuințelor prin dezvoltarea unor sisteme inteligente integrate pentru monitorizarea, controlul și reducerea expunerii la radon și la alți poluanți casnici aerieni în 5 aglomerări urbane din România (București, Cluj-Napoca, Iași, Sibiu și Timișoara), pe baza cercetării inovatoare interdisciplinare.
Obiectivele specifice ale proiectului:
O1. Elaborarea hărţilor integrate de risc pe baza evaluării expunerii la radon şi la alţi poluanţi corelată cu consumul de energie în case eficiente energetic situate în 5 aglomerări urbane din România (termen: 24 luni). Obiectivul va fi atins prin monitorizarea pasivă a concentraţiilor de radon din interiorul a 1000 de case eficiente energetic. Evaluarea detaliată a calităţii aerului de interior (radon, CO2, CO, VOC) şi a confortului termic (temperatură, umiditate), în raport cu eficienţa energetică va fi efectuată în 100 de case cu expunere ridicată la radon. Cartarea radonului şi a altor poluanţi va permite identificarea zonelor de risc, precum şi corelaţii între parametrii monitorizaţi.
O2. Creşterea siguranţei şi îmbunăţăţirea confortului în locuinţe prin dezvoltarea, validarea şi implementarea unui sistem prototip inteligent pentru monitorizarea continuă şi transmiterea la distanţă a datelor privind nivelul radonului şi al altor poluanţi casnici aerieni (termen: 24 luni). Obiectivul presupune realizarea în premieră internaţională a unui sistem inteligent de monitorizare care va asocia senzorul de radon cu cei de CO2, CO, şi VOC. Sistemul va îngloba şi senzori meteorologici (temperatură, presiune, umiditate). Datele transmise la distanţă vor permite: (1) vizualizarea interactivă, în timp real, a impactului comportamentului utilizatorului asupra calităţii aerului de interior; (2) informarea în cazul depăşirii unor niveluri limită; (3) realizarea unor previziuni viitoare a gradului de poluare ca urmare a corelării cu parametrii meteorologici (temperatură, presiune, umiditate) şi cu activitatea utilizatorului. Sistemul, validat metrologic, va fi implementat în 100 de case cu expunere ridicată la radon şi la alţi poluanţi ambientali.
O3. Îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei prin dezvoltarea şi implementarea unor soluţii eficiente energetic pentru controlul şi reducerea expunerii la radon şi la alţi poluanţi casnici aerieni în clădiri rezidenţiale pe baza unor modele numerice avansate de predicţie asistate de experiment (termen: 48 luni). În cadrul acestui obiectiv complex se va realiza proiectarea şi dezvoltarea simultană a două sisteme multicomponente multicriteriale inteligente: (1) Dezvoltarea unui sistem integrat de modelare numerică avansată asistat de experiment în scopul optimizării soluţiilor de remediere, prin aplicarea metodelor de calcul de dinamica fluidelor utilizând software specializat coroborat cu sisteme avansate de măsurare şi predicţie experimentală a emisiilor şi a acumulărilor de radon în interiorul clădirilor. Optimizarea şi validarea modelelor se va realiza prin comparare cu rezultatele măsurătorilor experimentale. (2) Dezvoltarea unui prototip de soluţii eficiente energetic pentru controlul şi reducerea expunerii la radon şi la alţi poluanţi casnici aerieni în clădiri rezidenţiale pe baza modelelor de predicţie, prin cuplarea măsurilor corective de radon cu mai multe sisteme individuale de ventilare şi optimizarea acestora pentru a fi cât mai eficiente. Soluţia complexă inovativă de ventilaţie bazată pe răcitorul evaporativ în combinaţie cu schimbătoare de căldură (sistem de tip „puţ canadian”) amplasate în sol în tandem cu sistemul de depresurizare sub podea va fi dezvoltat în premieră internaţională. În funcţie de situaţia constructivă şi arhitecturală specifică de la fiecare casă, se va dezvolta un sistem prototip eficient energetic pe baza a 3 soluţii de ventilaţie hibridă, care se va aplica în 10 case cu expunere ridicată la radon. Evaluarea şi validarea se vor realiza prin consultarea experţilor internaţionali şi prin studierea în detaliu prin simulări numerice.
O4. Crearea premiselor pentru activităţi de transfer tehnologic şi introducere în producţie a sistemelor integrate prototip dezvoltate prin proiect (termen: 8 luni) Acest obiectiv va fi atins în ultimul an prin evaluarea eficienţei soluţiilor de remediere în corelaţie cu confortul termic şi eficienţa energetică. Se va aborda aplicabilitatea comercială directă a rezultatelor proiectului în economie pentru o sustenabilitate viitoare şi o viabilitate economică în sfera de Cercetare, Dezvoltare&Inovare.
Proiect finanţat prin Programul Operaţional Competitivitate (POC) 2014-2020, Axa Prioritară 1 ‐ Cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare (CDI) în sprijinul competitivităţii economice și dezvoltării afacerilor, Acţiunea 1.1.4 Atragerea de personal cu competențe avansate din străinătate pentru consolidarea capacității de CD
Valoarea nerambursabilă a proiectului:
8.614.250 lei (Cofinanţare publică: 7.273.872,7 lei FEDR şi 1.340.377,3 lei bugetul de stat)
Durata de implementare a proiectului: 01.09.2016 – 31.08.2020
Pagina web: website