Pseudo-terapiile sunt proceduri fără baze și fără dovezi științifice. Pseudo-terapiile amăgesc cu pretenții de vechime sau, dimpotrivă, de tehnici moderne misterioase. Ele sunt dezvoltate de multe ori complet în afara paradigmei științifice, sau bazate doar vag pe concepte și principii științifice. Aceste practici se deosebesc de cele legitime din domeniul sănătății prin neaderarea la rigorile științei în termeni de eficiență și mecanisme ale intervenției. Pentru multe dintre aceste pseudo-tratamente nu avem dovezi că funcționează sau, deși intervenția aduce îmbunătățiri, mecanismul vehiculat nu e plauzibil. În plus, în majoritatea cazurilor nu există un angajament al practicanților acestor terapii către testarea științifică a tratamentelor și teoriilor și către progres științific, spre deosebire de ceea ce își asumă specialiștii din domeniul sănătății. Exemple de pseudo-terapii sunt astfel Noua Medicină Germană, iridologia, biomagnetismul, terapia ortomoleculară, naturopatia (acolo unde invocă “energii vitale” pentru a nega știința), terapia Bowen, reiki și altele.
Medicina tradițională a stat la baza dezvoltării științei moderne a sănătății, astfel încât spre exemplu durata medie de viață a oamenilor aproape s-a dublat în ultimii 200 de ani în lume. Mai mult, acum 200 de ani doar jumătate dintre copii ajungeau să trăiască măcar până la 15 ani. Azi, procentul de supraviețuire a crescut de 10 ori. Știința modernă a sănătății nu își neagă și nu trebuie să își nege rădăcinile. Din păcate însă… azi unii folosesc cuvântul „tradițional” nu pentru a onora știința sănătății și rădăcinile ei, ci pentru a o denigra sau nega. Alții, tot negând-o, folosesc cuvinte care sună nu a tradiție ci a super-modernitate – precum „cuantic” sau „ortomolecular”.
Pseudo-terapiile nu sunt „tratamente” sau „medicamente”. A le promova ca „medicină”, fie ea și „alternativă”, înseamnă înșelăciune. Ele nu vindecă boli. Uneori, aplicate nepotrivit, pot chiar face rău. Cel mai periculos este când pseudo-terapiile sunt folosite ca argument pentru a renunța la îngrijirea reală, prescrisă de către specialiștii în sănătate. Grupurile defavorizate – fie social, fie din cauza unor boli cronice greu de tratat sau incurabile – sunt printre țintele cele mai vulnerabile ale pseudo-terapiilor. Acolo, costul asupra sănătății se suprapune cu un cost financiar cu atât mai imoral. Criza COVID a oferit și oferă încă destule exemple despre cât de toxice pot fi pseudo-terapiile în acest sens.
Pentru persoanele care nu au probleme grave de sănătate, simplul efect placebo al pseudo-terapiilor, adesea cu sentimentul de siguranță oferit de aderarea la practici culturale, „misterioase”, sau „vechi de mii de ani”, sau dimpotrivă „noi și germane”, poate da senzația unui efect pozitiv în pacient. În unele cazuri, pseudo-terapiile sunt oferite la pachet cu terapii propriu-zise, care chiar funcționează.
Peste 150 de pseudo-terapii au fost identificate ca fiind utilizate în toată Europa. Potrivit unei cercetări recente, 25,9% dintre europeni au folosit pseudo-terapii într-un singur an. Cu alte cuvinte, 192 de milioane de pacienți au fost înșelați. Europa are deja destule probleme serioase în sănătatea publică: medicația excesivă, bacteriile multirezistente, infecțiile nosocomiale, problemele financiare ale sistemelor publice. Nu are nevoie și de problema suplimentară a guru-ilor, a specialiștilor falși sau chiar a specialiștilor calificați care susțin că pot vindeca orice boală folosind metode invalidate, imposibil de demonstrat științific sau în contradicție cu legile științei, cum ar fi “chakrele” sau “frecvențele cuantice”.
Subiectul tratamentelor alternative este unul serios, tratat pe larg de către specialiștii în sănătate și de către cercetători. Se fac teste, se analizează atent, se raportează public. Dar totul cu ajutorul specialiștilor în sănătate, nu ca „alternativă” la ei. Cu ajutorul acestor acestor studii, aflăm constant lucruri noi despre ce se poate face prin tehnici alternative și cum funcționează ele. Limita dintre terapii și pseudo-terapii e de aceea în continuă mișcare. Spre beneficiul pacienților, sistemul de sănătate și cel academic se adaptează constant la datele noi. Spre exemplu, în cazul homeopatiei, unde efectele măsurabile ale componentelor terapeutice folosite de către aceasta sunt uneori puse în contrast cu teoria vitalistă a inventatorului metodei, sau cu variantele în care se folosesc substanțe atât de diluate încât nu mai rămâne în probă nicio moleculă, sistemul de sănătate din Marea Britanie, prin NHS, a recomandat public în 2017 să nu se prescrie tratamente homeopate ca fiind „medicale”; doar câteva alte țări și universități majore au luat până acum poziții similare.
Indiferent de context, reiterăm că foarte important și absolut necesar este ca orice terapie să fie indicată și aplicată de personal specializat, conform ghidurilor și recomandărilor forurilor profesionale competente.
Noi, semnatarii acestei petiții, declarăm că:
- Ne asumăm Manifestul European împotriva pseudo-terapiilor (accesibil aici).
- Știința este incompatibilă cu ceea ce postulează pseudo-terapiile.
- Cerem interzicerea folosirii denumirilor care induc în eroare cum ar fi “tratament, medicament” pentru produse sau servicii nerecunoscute de către comunitatea specialiștilor din sănătate și din știință.
- Atitudinea fermă împotriva pseudo-terapiilor nu trebuie privită ca un cec în alb pentru sistemul de sănătate. Fie că e vorba de sub-finanțare, de lipsă de conectare la cele mai noi tratamente sau tehnici, infecții nosocomiale, inechitate în acces, politizare sau corupție, fiecare dintre aceste tare, acolo unde ele există, sunt cărămizi la temelia pseudo-terapiilor.
Inițiator: Consiliul Științific al Universității Babeș-Bolyai
Referințe:
[1] Homeopathy boy died of encephalitis. Redazione ANSA, 2017.http://www.ansa.it/english/news/general_news/2017/05/29/homeopathy-boy-died-of-encephalitis-3_13e02493-4e62-4787-9162-12d831121ef6.html
[2] Grieving dad sues over ‘cure cancer with vitamins’ therapy, The local. Emma Anderson, 2016. https://www.thelocal.es/20160412/grieving-father-sues-naturopath-over-son-cure-cancer-vitamins-leukaemia
[3] Asthmatic ‘told to give up drugs’. The Irish News, 2001.https://www.independent.ie/irish-news/asthmatic-told-to-give-up-drugs-26063764.html
[4] Homeopaths warn of further tragèdies. BBC News, 2000. http://news.bbc.co.uk/2/hi/health/702699.stm
[5] Alternative cure doctor suspended. BBC News, 2007. http://news.bbc.co.uk/2/hi/uk_news/england/london/6255356.stm
[6] Футболист рассказал трагичную историю жены. Она умерла от рака в 25 лет. Sport24, 2018. https://sport24.ru/news/football/2018-08-28-futbolist-rasskazal-tragichnuyu-istoriyu-zheny-ona-umerla-ot-raka-v-25-let
[7] Mand døde efter akupunktur – enke vil nu lægge sag an mod behandleren, TV2, 2018. http://nyheder.tv2.dk/samfund/2018-01-23-mand-doede-efter-akupunktur-enke-vil-nu-laegge-sag-an-mod-behandleren
[8] The price of refusing science-based medical and surgical therapy in breast càncer, Science Blogs, 2012. https://scienceblogs.com/insolence/2012/08/30/the-price-of-refusing-science-based-medical-and-surgical-therapy-in-breast-cancer
[9] Psychic ‘misled actress to hopeless cancer death’. Expatica. 2004 http://web.archive.org/web/20070208144309/http://www.expatica.com/actual/article.asp?subchannel_id=19&story_id=4821
[10] Directiva 2001/83/CE del parlamento europeo y del consejo:6 de noviembre de 2001 https://www.boe.es/doue/2001/311/L00067-00128.pdf
[11] Use of complementary and alternative medicine in Europe: Health-related and sociodemographic determinants. Scandinavian Journal of Public Health. Laura M. Kemppainen et al. 2018. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5989251/