În vederea întăririi capacităţii de cercetare de excelență la Universitatea Babeș-Bolyai (UBB), Consiliul Științific al UBB (CS-UBB) şi Institutul de Studii Avansate în Știință și Tehnologie (STAR-UBB) lansează în 2025 competiția pentru aplicaţii academice de tip Fellowships, în cadrul proiectului CNFIS-FDI-2025-F-0154.

Proiectul urmăreşte dezvoltarea aspectelor de Știință Deschisă (ȘD) cu accent pe consolidarea, optimizarea și gestionarea datelor de cercetare, în contextul evoluțiilor Big Data și FAIR, în cadrul unităților de cercetare din rețeaua STAR-UBB-N a Institutului STAR-UBB inclusiv de susţinere, dezvoltare a resursei umane prin acordarea de International Advanced Fellowship-uri (IAF), respectiv de Doctoral Advanced Fellowship-uri (DAF) focalizate pe excelenţă, în vederea dezvoltării de (noi) teme şi proiecte de cercetare fundamentală sau multi- şi transdisciplinare ce implică colectarea și gestiunea datelor de cercetare.

1. International Advanced Fellowships

 Se acordă 5 International Advanced Fellowhips, pentru cercetătorii internaționali de prestigiu care pot contribui la dezvoltarea unor teme de cercetare multi- și transdisciplinare ce implică colectarea și gestiunea datelor de cercetare în contextul ȘD în colaborare cu laboratoarele și centrele de cercetare ale UBB;

  • Fellowship-urile se acordă pentru cercetători de excepție (e.g., highly cited researchers, cercetători de la universități Top 500, etc.) care, prin temele de cercetare propuse, contribuie la dezvoltarea domeniilor strategice/de competență ale UBB și la practicile de ȘD;
  • Perioada de derulare a fellowship-urilor: 01 septembrie – 28 noiembrie 2025;
  • Bursa pentru fiecare International Advanced Fellowship se acordă pentru o lună[1] şi este în cuantum de 000 RON (incluzând și deplasarea la UBB, cazarea, diurna etc.);
  • Fiecare unitate de cercetare acreditată instituțional poate propune un cadru didactic/cercetător cu activitate de CDI de excelență, provenit de la o instituție de prestigiu la nivel european/internațional, pentru acordarea unui fellowship. O propunere, pe domenii CDI strategice ale UBB, poate să fie făcută direct de către Colegiul Operativ al CS-UBB;
  • Dosarele de candidatură se depun/transmit în perioada 10 – 30 iunie 2025 la Centrul pentru Strategie Universitară (CSU) – Oficiul pentru Știința Deschisă (OȘD), prin e-mail adresat dnei Carmen Pop, (carmen.pop@ubbcluj.ro).
  • Dosarul trebuie să conțină:
  1. i) CV-ul și lista de contribuții academice relevante ale candidaților (maximum 10 publicații);
  2. ii) Proiectul pentru International Advanced Fellowship, de maximum 3 pagini, în format liber; se vor descrie activitățile care se vor desfășura în unitatea de cercetare de care a fost propus, cu evidențierea componentei de colectare și gestiune a datelor de cercetare în contextul ȘD. Colaborările în logica STEAM (Science/Technology/Engineering/ ArtsHumanities/Mathematics) constituie un avantaj;

iii) Nominalizarea din partea unității de cercetare acreditată instituțional din UBB (respectiv a CS-UBB), incluzând explicitarea măsurii în care candidații vor contribui la dezvoltarea unor noi teme și proiecte de cercetare multi- şi transdisciplinare ce implică colectarea și gestiunea datelor de cercetare în contextul ȘD în colaborare cu laboratoarele, centrele sau institutele de cercetare ale UBB;

  • Ca urmare a implementării proiectului la UBB, fiecare beneficiar de fellowship are obligația de a organiza (on-line/on-site), sub egida Institutului/Rețelei STAR-UBB, minimum o conferință/comunicare științifică/seminar științific/workshop pe o temă de cercetare care include colectarea și gestiunea datelor de cercetare în contextul ȘD derulată în una din unitățile de cercetare acreditate instituțional sau în cadrul unui departament din cadrul Școlilor Academice de Știință ale UBB, precum și realizarea și trimiterea spre publicare a minimum o lucrare științifică în colaborare cu un cadru didactic/cercetător al UBB, pe teme de cercetare științifică fundamentală sau multi/transdisciplinară cu impact pentru practicile de ȘD;
  • Selecția aplicațiilor va fi făcută de Colegiul Operativ al CS-UBB (luându-se în calcul CV-ul şi lista publicațiilor/contribuțiile academic relevante, proiectul și prestigiul universității/unității CDI).
  • Calendarul competiției:
Activitate Termen
Lansarea competiției 05 iunie 2025
Depunere dosare 10-30 iunie 2025
Verificare eligibilitate – evaluare dosare 01-14 iulie 2025
Informarea aplicanţilor asupra rezultatelor preliminare ale evaluării 14 iulie 2025
Primirea contestațiilor 15-16 iulie 2025
Informare asupra rezultatelor finale ale competiției 18 iulie 2025

 

     2. Doctoral Advanced Fellowships 

  • Se acordă 6 Doctoral Advanced Fellowhips, pentru studenții doctoranzi din UBB, care derulează activități de cercetare de excelență ce implică colectarea și gestiunea datelor de cercetare în contextul ȘD în cadrul unităților de cercetare din rețeaua STAR-UBB-N a Institutului STAR-UBB, sub îndrumarea conducătorilor de doctorat; au prioritate doctoranzii înscriși pe ruta doctoratului european;
  • Studenții doctoranzi trebuie să fie înmatriculați în cel de-al treilea ciclu al studiilor universitare la UBB pe toată perioada de derulare a proiectului;
  • Perioada de derulare a fellowship-urilor: flexibil 15 iulie – 28 noiembrie 2025;
  • Bursa pentru fiecare Doctoral Advanced Fellowship se acordă pentru maximum trei luni[2] şi este în cuantum de 000 RON/lună;
  • Dosarele de candidatură se depun/transmit în perioada 10 23 iunie 2025 la Centrul pentru Strategie Universitară (CSU), prin e-mail adresat dnei Carmen Pop (carmen.pop@ubbcluj.ro).
  • Dosarul trebuie să conţină:
  1. i) CV-ul în format Europass incluzând lista de contribuții academice relevante ale candidaților (maximum două pagini);
  2. ii) Proiectul pentru Doctoral Advanced Fellowship, de maximum 3 pagini, în format liber, va evidenția contribuția la cunoaștere pe care își propune să o aducă, corelarea cu obiectivele și tematica tezei de doctorat și componenta de Știință Deschisă ce implică colectarea și gestiunea datelor de cercetare pe care o include;

iii) Recomandare sau scrisoare de susținere din partea conducătorului de doctorat.

  • Ca urmare a implementării proiectului la UBB, fiecare beneficiar de fellowship are obligația de a organiza (on-line/on-site), sub egida Rețelei STAR-UBB, minimum o expunere științifică, precum și realizarea și pregătirea pentru trimitere spre publicare a minimum o lucrare științifică. Selecția aplicațiilor va fi făcută de către Colegiul Operativ al CS-UBB (luându-se în calcul CV-ul și lista publicațiilor/contribuțiilor academic relevante, precum și calitatea proiectului propus).
  • Calendarul competiției:
Activitate Termen
Lansarea competiției 05 iunie 2025
Depunere dosare 10-23 iunie 2025
Verificare eligibilitate – evaluare dosare 24 iunie-07 iulie 2025
Informarea aplicanţilor asupra rezultatelor preliminare ale evaluării 07 iulie 2025
Primirea contestațiilor 08-09 iulie 2025
Informare asupra rezultatelor finale ale competiției 11 iulie 2025

 [1] O lună (la alegere) în intervalul 1 septembrie – 28 noiembrie 2025;

[2] În intervalul 15 iulie – 28 noiembrie 2025