Grupul de Lucru pentru Știința Deschisă al UBB prezintă seminarul:
10 lucruri grozave pe care le poți face cu un soft de management
Prezentator: Lenuța Ursachi
Marți 14.06.2022, 11.00-12.00
Gazda evenimentului: Radu Silaghi-Dumitrescu, coordonator al Grupului de Lucru pentru Știința Deschisă al UBB, responsabil UBB cu Știința Deschisă în cadrul Guild
Despre subiect: conceptul de Știință Deschisă (Open Science) se referă la încercarea de a face datele, procedurile și rezultatele științifice cât mai accesibile comunității științifice și publicului în general. Pe această linie, unele programe de gestionare a referințelor bibliografice („manageri de referințe”) precum Mendeley au devenit suficient de liber-accesibile și general folosite încât prezența publicațiilor în ele este azi parte a criteriilor folosite de unele dintre clasamentele internaționale ale universităților. Prezentarea se va concentra pe sistemul Mendeley de gestionare a referințelor bibliografice pentru lucrări științifice, de licență, disertație etc – ținta fiind toți membrii comunității UBB de la studenți la cercetători, cadre didactice, personal administrativ implicat în gestionarea datelor științifice etc.
Despre invitată: Lenuța Ursachi este șefă interimară a biroului Bibliotecii Universității Dunărea de Jos din Galați și doctorandă la Școala Doctorală de Litere de la Facultatea de Litere a Universității din București.
Despre organizator: Grupul de Lucru pentru Știința Deschisă la UBB a fost înființat în 2022 cu sprijinul Proiectului CNFIS-FDI-2022-0179 „Promovarea și susținerea practicilor Open Science în cercetarea de excelență la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca”. Grupul include conducerea Consiliului Științific al UBB alături de voluntari interesați în subiect și rămâne, așa cum îi spune numele, deschis tuturor celor interesați.
Evenimentul se desfășoară online: https://teams.microsoft.com/l/meetup-join/19%3am8at3lVMEbgkoApC5ENDbLjzsV3Avz_u2m96kdHBcp01%40thread.tacv2/1654580754037?context=%7b%22Tid%22%3a%225a4863ed-40c8-4fd5-8298-fbfdb7f13095%22%2c%22Oid%22%3a%228e124981-4acb-4598-a9f1-4915460ca3b9%22%7d