În diverse ocazii cercetătorilor (uneori inclusiv studenților) li se cere să își facă un cont pe diverse platforme și rețele. Răspunsul natural e „încă unul? La ce bun?”. Discutăm în cele ce urmează câteva posibile răspunsuri, așa cum sunt aplicabile în România. Pentru oricare dintre cele de mai jos, notăm de la început: deschiderea unui cont durează cel mult câteva minute, este gratuită și în general nu necesită atenție ulterioară – dincolo de aprobarea unor actualizări din când în când, la discreția titularului.

1. Contul de email instituțional – cel furnizat de către universitate/institut (ex., UBB). Este primul care contează. Trebuie folosit oriunde aveți interacțiuni legate de știință/meserie. Când cereți ceva de la decanat, când vă înregistrați la o conferință, când vă înregistrați pe un site profesional – folosiți emailul care arată de unde veniți. Este un element de neseriozitate, privit negativ, să apăreți cu adrese private în astfel de contexte. Din contră, folosiți alt email atunci când vă faceți abonament la curent electric, gaz etc.
2. ResearcherID: contul acesta provine din baza de date ISI – cunoscută în prezent ca WoS (Web of Science, compania comercială Clarivate) și cuplată mai recent cu platforma Publons. Platforma ISI/WoS este prima și cea mai cunoscută baze de date cu articole științifice (din care s-au inspirat toate bazele de date majore de azi – vezi mai jos) iar contul ResearcherID permite să ții evidența (și să fie găsită ușor acea evidență de către alții) pentru lucrările pe care le-ai publicat și care sunt indexate în WoS. Indexarea în WoS este mai puțin comună în științe precum cele umaniste sau arte, dar contul ResearcherID este de multă vreme folosit ca cerință în diverse proceduri de evaluare internă (ex., la UBB) sau națională (ex., la depunere de cereri de grant). Relativ recent, ResearcherID s-a îmbogățit prin conectarea cu platforma Publons. Publons ține evidența articolelor și granturilor pentru care ați servit ca referenți/evaluatori (evident, face asta cu menținerea anonimității – deci nu marchează exact ce grant/manuscris ai evaluat, ci doar revista/agenția pentru care ai făcut asta) – colectând informația automat de la edituri (acolo unde editura are un acord cu Publons) sau de la dvs. direct (acolo unde doriți). La ce folosește? Puțini cercetători din România au scăpat fără să fi avut vreodată, la vreo depunere de dosar sau evaluare profesională de către conducere, ocazia să „câștige puncte” din activitatea de evaluator. Mai departe, contul ResearcherID se poate conecta la platforma EndNote pentru gestionarea referințelor științifice.
3. Scopus: este foarte similar ca principiu cu contul ResearcherID, așa cum baza de date Scopus e foarte similară în esență cu WoS. Platformele Scopus și WoS sunt în competiție constantă ca principale două baze de date pentru literatura științifică – și fiecare dintre ele oferă servicii conexe complexe. Între acele servicii, în cazul Scopus se numără și platforma Mendeley, care își permite să faci căutări gratuite în literatura științifică (pe când Scopus și WoS în sine sunt accesibile doar prin abonament) și, important, să salvezi și să gestionezi acele referințe în Word (descarci o extensie pentru Word și gestionezi cu ea referințele din orice document). Un argument în plus pentru folosirea contului Mendeley: unele clasamente internaționale ale universităților sau ale cercetătorilor iau în calcul, printre altele, gradul de folosire a articolelor în Mendeley.
4. ANELIS+: Asociaţia Universităţilor, Institutelor de Cercetare – Dezvoltare şi Bibliotecilor Centrale Universitare din România ANELIS PLUS (care include și UBB) oferă acces cercetătorilor (inclusiv studenților) de la instituțiile de cercetare din România nu doar în interiorul campusului, ci și, după înregistrarea pe site, din orice altă locație.
5. Google Scholar: Google Scholar se profilează ca un competitor cu acces gratuit al WoS și Scopus. Este mult mai puțin selectiv în ceea ce indexează – ceea ce înseamnă printre altele că indexează mult mai eficient domenii precum științele umaniste și artele, pe care WoS și Scopus nu le acoperă așa de bine. De aceea, profilul personal de Google Scholar este mult mai general acceptat în toate domeniile științei, comparativ cu profilul ResearcherID sau cel Scopus. Profilul Google Scholar este cerut adesea la procese de evaluare internă (ex., UBB) sau națională. În fapt, adesea în România la evaluări se solicită triada ResearcherID, Scopus și Google Scholar. De asemena important: unele clasamente internaționale ale universităților sau ale cercetătorilor folosesc date bazate pe conturile Google Scholar individuale.
6. ORCID (Open Researcher and Contributor ID): este un identificator digital individual al autorilor din domeniul științei. Unele dintre celelalte profiluri (spre exemplu ResearcherID/Publons) fac apel la profilul ORCID. Mai mult, când trimiteți manuscrise la publicat, numeroase reviste vor întreba despre acest profil. Nu este obligatoriu, dar este foarte util. Spre exemplu la completarea profilului Publons, sau la înregistrarea pe site-ul unei reviste unde doriți să trimiteți un manuscris, se poate scurta timpul de completare a datelor prin simpla importare din ORCID.
7. Brainmap: este o platformă dezvoltată de către autoritățile române, ca bază de date cu cercetătorii români. La diverse evaluări naționale, profilul brainmap este printre informațiile solicitate.
8. ResearchGate: este o platformă gratuită care indexează automat publicațiile unui autor și construiește diverse metrici și clasamente. Aici se pot depozita fișiere cu articolele publicate și partaja foarte simplu în privat la cerere cu alți cercetători. În acest fel se poate asigura o creștere a vizibilității/accesibilității articolelor publicate. În plus, ResearchGate permite agregarea de profiluri de grup de cercetare, sau de întreg departament.
9. Platforme cu specific de domeniu: spre exemplu Social Science Research Network (SSRN), construită în jurul științelor sociale.
10. Rețele sociale clasice: existența unui cont personal sau instituțional de Facebook, Twitter, LinkedIn sau de alt fel nu este cerută de vreuna dintre instituțiile din România. Totuși, este de notat că mai multe clasamente internaționale cuantifică popularitatea universităților pe una sau mai multe rețele sociale. Acele clasamente măsoară atât elemente de popularitate comună (ex., număr urmăritori ai contului instituției) cât și unele legate direct de publicațiile științifice – de exemplu de câte ori a fost partajat un articol științific (direct de pe pagina revistei, cu meta-date complete) al autorilor de la o anumită universitate. Numeroase instituții dar și grupuri de cercetare performante mențin pagini active pe rețele sociale – fie pentru a comunica în rețeaua de specialiști, fie pentru a ajunge mai ușor la o comunitate mai largă.