Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Master-class Canto – Online, cu tenorul Norbert Nagy

19.10.2020 - 23.10.2020

În cadrul programului Advanced Fellowships-Extern, d-nul Norbert Nagy susține un Master-class Canto la noi în țară, dar de data aceasta nu în orașul său natal Satu-Mare, ci în organizarea Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Prima parte a cursului va avea loc în perioada 19-23 octombrie 2020, iar a doua parte în perioada 21-25 iunie 2021, Live (sau în caz de restricții, tot online).

Cursul se adresează deopotrivă studenților de la secțiile de canto/muzică, viitorilor candidați la admitere la aceste secții, precum și cântăreților tineri aflați la început de carieră.  În cadrul Master-classului își pot aprofunda cunoștințele nu numai cei interesați de repertoriul vocal clasic, dar și cei preocupați de muzica ușoară. Anul acesta pentru prima dată există posibilitatea cursului online, astfel Master-classul poate fi accesat de oriunde. Participanții își pot etala talentul și cele învățate în cadrul unui concert de finalizare a cursului la Cluj-Napoca, în data de 27 iunie 2021.

Profesionalismul domnului Norbert Nagy este indubitabil. El activează de mai mulți ani ca profesor de canto în Italia. Între timp, ca și solist vocal a concertat în numeroase opere din Italia, Germania, Franța, China, Emiratele Arabe Unite (Dubai) și a cântat în numeroase festivaluri de operă de pe mapamond. Norbert Nagy a învățat de la cei mai buni: a absolvit Liceul de Artă Aurel Popp – unde a învățat pianul și chitara. Între timp, și-a dat seama că se poate exprima mult mai profund prin canto. În urma studiilor de liceu a dat admitere cu succes la Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima. În urma absolvirii studiilor universitare a avut ocazia de a-și aprofunda studiile la Conservatorul Giacomo Puccini, în orașul Spezia (Italia). Printre profesorii solistului vocal sătmărean a fost și maestrul de renume internațional Andrea Bocelli. Prin intermediul lui, puteți avea o incursiune mijlocită la pedagogia și stilul Maestrului.

                Înscrierile la Master-class au loc în perioada 5-16 octombrie, anul curent, pe linkul de mai jos:

https://docs.google.com/spreadsheets/d/1BP4crCDh7EqcTv9Dlxu0B3ZBUzw0fV-GyZzid-MjEhQ/edit?usp=sharing.

Detalii

Începe:
19.10.2020
Se termină:
23.10.2020
Categorie Eveniment:

Loc de desfășurare

Online