Open Science Fellowships

Prin Strategia pentru Știința Deschisă (https://cercetare.ubbcluj.ro/ro/cercetarea-la-ubb/stiinta-deschisa-la-ubb/) UBB își asumă înființarea unui Oficiu dedicat activităților de Știință Deschisă (ȘD), precum curatoriatul de date sau facilitarea comunicării științei către comunitățile de specialitate și nu numai. În vederea pregătirii de personal cu scopul utilizării instrumentelor-suport pentru ȘD ale UBB, se acordă Open Science Fellowships în cadrul proiectului CNFIS-FDI-2024-F-0456, personalului care urmează să deservească în viitor instrumentele-suport ȘD ale UBB (focus pe doctoranzi și post-doctoranzi) și, în particular să contribuie la pregătirea/demararea înființării Oficiului dedicat ȘD la UBB.

  • Se acordă 4 burse/fellowshipuri pentru doctoranzi sau post-doctoranzi din UBB, în cadrul Oficiului pentru Știință Deschisă / Grupului de Lucru pentru Știință Deschisă ale UBB pentru activități legate de curatoriat date, gestionare platforme, sau facilitare comunicare știință;
  • Perioada de derulare a fellowshipurilor: 2 septembrie – 29 noiembrie 2024;
  • Bursa pentru fiecare fellowship se acordă pentru trei luni și este în cuantum de 2000 RON/lună;
  • Dosarele de candidatură se depun/transmit în perioada 2 – 15 iulie 2024 la Centrul pentru Managementul Cercetării Științifice (CMCS), prin e-mail adresat CS-UBB (consiliul.stiintific@ubbcluj.ro);
  • Dosarul de candidatură trebuie să conțină:
  • CV-ul persoanei care candidează și lista de contribuții academice relevante (maximum 10 publicații); cele două pot fi reunite într-un fișier unic;
  • Cerere de înscriere, de maximum două pagini (A4, Times New Roman 12, 1.5 pt – sau echivalent), detaliind (1) experiența anterioară cu elemente de ȘD așa cum sunt ele descrise în Strategia de ȘD a UBB și cu accent (dar nu obligatoriu/exclusiv) pe gestionarea de baze de date de specialitate SAU pe comunicarea de știință, (2) motivația sau obiectivele candidaturii
  • Scrisoare de recomandare/susținere – obligatoriu pentru doctoranzi din partea conducătorului de doctorat, opțional pentru alți candidați
  • Ca urmare a implementării proiectului la UBB, fiecare beneficiar de fellowship are obligația de a se implica în activitățile din cadrul proiectului în limita a 50 ore lunar și de a realiza câte un raport lunar de activitate;
  • Selecția aplicațiilor va fi făcută de către Consiliul Științific cu sprijinul Grupului de Lucru pentru Știință Deschisă al UBB, luându-se în calcul competențele tehnice ale candidaților în raport cu obiectivele Strategiei UBB pentru ȘD și în special a aspectelor care țin de înființarea unui Oficiu pentru ȘD, respectiv criteriile generale de evaluare ale Consiliului Științific (https://cercetare.ubbcluj.ro/wp-content/uploads/2024/03/evaluare_generic_UBB_martie2024.pdf).
  • Calendarul competiției:
Activitate Termen
Lansarea competiției 2 iulie 2024
Depunere dosare 2-15 iulie 2024
Verificare eligibilitate – evaluare dosare 16-24 iulie 2024
Informarea aplicanţilor asupra rezultatelor preliminare ale evaluării 25 iulie 2024
Primirea contestațiilor 29 iulie 2024, ora 14:00
Informare asupra rezultatelor finale ale competiției 29-30 iulie 2024