Proiecte de mobilitate pentru cercetători cu experiență din diaspora – 2018

Pachetul de informații al competiției este disponibil la adresa https://uefiscdi.ro/proiecte-de-mobilitate-pentru-cercetatori-cu-experienta-din-diaspora

Scop:  capitalizarea experienței și expertizei acumulate de cercetători români de prestigiu din diaspora, în întâlniri, vizite, manifestări științifice care facilitează transferul de competențe, în ambele sensuri, în vederea creării unui spațiu al dialogului și al colaborării între cercetătorii români performanți, indiferent de locul unde trăiesc și lucrează.

Condiții de acordare:

– finanțarea se asigură pentru un cercetător român din diaspora (cu cetățenie română la momentul depunerii aplicației) cu vizibilitate și recunoaștere internațională, pentru a participa activ la manifestări științifice ale organizațiilor de cercetare din România, inclusiv pentru a conferenția pe teme de interes științific și tehnologic cu impact pentru comunitatea științifică din România

– cercetătorul invitat trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  • are o experiență în activitatea CDI de peste 10 ani de la obținerea titlului de doctor in științe;
  • este angajat, in prezent, intr-o institutie din străinatate.
  • nu a avut o relație contractuală cu instituția gazdă în ultimii 5 ani.

– cererea de finanțare este depusă de către un responsabil angajat la instituția gazdă, cu cel puțin două săptămâni înainte de data planificată pentru efectuarea vizitei

Cheltuieli eligibile: 

  • cazare și diurnă (maxim 120 Euro/zi/echivalent lei).
  • cheltuieli de transport

Durata: o săptămână.

Vizitele se vor efectua pe parcursul anului 2018 și se vor finaliza până la data de 15 decembrie 2018.

Depunere continuă: aplicațiile se depun într-o sigură etapă, folosind platforma www.uefiscdi-direct.ro, pe tot parcursul anului 2018, până la data de 20.11.2018. Conform Pachetului de informații, evaluarea se realizează săptămânal, pe măsura primirii cererilor de finanțare.

NOTA: Platforma de depunere www.uefiscdi-direct.ro va fi disponibilă începând cu data de 04 aprilie 2017

 

PERSOANE DE CONTACT CMCS-UBB :

Adriana Mangu, (e-mail: adriana.mangu@ubbcluj.ro, tel: int. 5374 sau  0264-405374)

Corina Man, (e-mail: corina.man@ubbcluj.ro, tel: int. 5374 sau  0264-405374)