EVENIMENTE, SESIUNI DE COMUNICARI, CONFERINTE
Universitatea Babes-Bolyai a decernat in data de 29 mai 2017, titlul de Doctor Honoris Causa Altetei Sale Regale Charles, Print de Wales. Distinctia a fost acordata in semn de recunoastere a contributiei deosebite a Altetei Sale Regale Printul de Wales in domeniul valorificarii patrimoniului cultural romanesc, al promovarii valorilor istorice multiculturale, al cunoasterii mediului spiritual si natural romanesc peste hotare, precum si pentru intarirea cooperarii dintre Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord si Romania.

In data de 26 mai 2017, a avut loc o intalnire  organizata in cadrul Institutului STAR, unde a fost prezentat programul RAF Scholar Award. Programul RAF Scholar Award este o oportunitate pentru 18 profesori romani sa dobandeasca experienta in dezvoltarea si sustinerea educatiei antreprenoriale in invatamantul universitar. Dupa un semestru petrecut la o universitate de top din Statele Unite, profesorii selectati vor reveni in Romania si vor contribui la largirea ecosistemului antreprenorial. Invitatii evenimentului au fost profesorul Duncan Moore (Vice Provost for Entrepreneurship – University of Rochester) si Laura Lyons (Director, Exchange Foundations at CIEE). De asemenea, Conf. dr. Flaviu Turcu a sustinut o prezentare cu privire la experienta sa in SUA (University of Rochester), in cadrul programului de profil sustinut de Romanian American Foundation. Detalii suplimentare la http://www.rafonline.org/programe/fulbright-raf-scholar-award/.

Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca este singura universitate din Romania inclusa in clasamentul international al universitatilor Leiden Ranking dat recent publicitatii. In clasamentul general UBB ocupa pozitia 825 din 902 universitati acceptate, in timp ce, pe domenii, situatia Universitatii Babes-Bolyai se prezinta astfel: Matematica/Informatica – pozitia 432 din 701 universitati; Stiinte Fizice/Inginerie – pozitia 589 din 851 de universitati; Stiintele Vietii si Pamantului – pozitia 675 din 775 de universitati; Stiinte Biomedicale si Sanatate – pozitia 836 din 854 de universitati; Stiinte Sociale si Umaniste – pozitia 530 din 535 de universitati. Clasamentul Leiden este unul dintre cele mai prestigioase din lume, fiind focalizat pe componenta de stiinta din universitati, exprimata prin publicatii de tip Web of Science si colaborari internationale in cercetare.

La Facultatea de Geografie, in data de 26 mai 2017, a avut loc workshop-ul international si interdisciplinar Territorial Identity and Development, organizat de Facultatea de Geografie si de Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei. Au fost prezenti participanti din Romania, Austria, Germania, Italia si Polonia. Workshop-ul a fost coordonat de conf. univ. dr. Oana-Ramona Ilovan si de lector univ. dr. Kinga Xenia Havadi-Nagy si sustine activitatea revistei Territorial Identity and Development.

In data de 7 iunie 2017, la Facultatea de Business a avut loc prelegerea domnului Ambasador al Japoniei in Romania, Kisaburo ISHII, cu titlul OUTLOOK OF  JAPAN. POLITICS, ECONOMY AND CULTURE.

Prima editie a Scolii de Vara “Multidisciplinary and interdisciplinary aspects of host-parasites interactions” avand participanti si lectori din mai multe tari (SUA, Elvetia, Ungaria, Romania, etc.), se va desfasura in perioada 12-15 iunie, 2017, fiind gazduita de Facultatea de Medicina Veterinara a Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara Cluj-Napoca, in colaborare cu Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea Babes-Bolyai.

Biroul pentru Studenti cu Dizabilitati al Universitatii Babes-Bolyai, alaturi de Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei si Facultatea de Medicina Veterinara din cadrul Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara Cluj-Napoca, a organizat joi, 1 iunie 2017, cea de-a XIV-a editie a Zilei Interactiunii Om-Animal (ZIOA).

Facultatea de Chimie si Inginerie Chimica, prin Departamentul de Chimie si Centrul de Chimie Supramoleculara Organica si Organometalica a organizat impreuna cu Societatea de Chimie din Romania Filiala Cluj-Napoca conferintele: Stereoselective ring expansion of 2-azanorbornane-3-yl methanols: a route to bridged azepanes containing sulfur, selenium and other heteroatoms sustinuta de Dr. Elzbieta Wojaczynska si Cinchona alkaloid-based chiral sulfur and selenium compounds sustinuta de Dr. Mariola Zielinska-Blajet, Wroclaw University of Science and Technology, Faculty of Chemistry, Poland. Conferintele au avut loc joi, 8 iunie 2017, la Facultatea de Chimie si Inginerie Chimica.

Facultatea de Drept a Universitatii Babes-Bolyai – Center for Company Law and Corporate Governance, Facultatea de Drept a Universitatii de Vest din Timisoara – Centrul pentru Dreptul Afacerilor, Baroul Cluj, INPPA – Centrul Teritorial Cluj organizeaza editia a VII-a a conferintei nationale de drept comercial cu titlul Dreptul comercial, un drept reformator in cautarea reformei. Conferinta va avea loc in perioada 9 – 10 iunie 2017.

Facultatea de Drept organizeaza Conferinta Internationala “Advanced Cyberlaw and Electronic Security”, in data de 16 iunie.

In 30 mai 2017 a avut loc la Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala prezentarea “The de-masculinization process. Outline of the long-term transformation of western masculinities” sustinuta de Professor Miklos Hadas, Corvinus University Budapest.

Filmul Gazda al regizorului Mircea Albutiu , fotograf și în prezent student al programului de master Documentary Filmmaking la UBB, este primul film produs in cadrul Masterului Documentary filmaking care ajunge intr-o prestigioasa competitie internationala, in cadrul Festivalului de Film Pelicam Tulcea, unicul festival de film din Romania afiliat retelei Green Film Network.

Filmul absolventei Sandra Rad (Facultatea de Teatru si Televiziune), Fragment 22, este prezentat in cadrul Zilelor filmului Romanesc in cadrul TIFF 2017.

La Facultatea de Istorie si Filosofie a avut loc a cincea editie a conferintei internationale Guvernanta, Intelligence si Securitate in secolul XXI/ The fifth international conference Governance, Intelligence and Security in the 21st Century, in data de 7 iunie.

Facultatea de Istorie si Filosofie organizeaza Conferinta Nationala Anuala de Logica cu tema Incompleteness and Undecidability dedicata operei lui K. Godel, in data de 20 iunie 2017.

La Facultatea de Istorie si Filosofie a continuat seria de conferinte ale Centrului de Filosofie Antica si Medievala cu prezentarea „Secretum secretorum. Introducere in lectura corpus-ului pseudoaristotelic” – Luciana CIOCA (UBB Cluj) ce a avut loc in data de 6 iunie.

In perioada 29 mai-3 iunie 2017 la Casa de Cultura a Studentilor din Petrosani a fost organizata Tabara Studenteasca de Arte vizuale. Facultatea de Teologie Ortodoxa a fost reprezentata de Asist. univ. dr. Marius Dan Ghenescu.

Miercuri, 7 iunie 2017, in organizarea Centrului de Studii Ecumenice si Interreligioase si a Facultatilor de Teologie Romano-Catolica, Ortodoxa, Reformata si Greco-Catolica ale UBB a avut loc conferinta Prof. univ. dr. Jad Hatem de la Departamentul de Filosofie a Universitatii Saint-Joseph din Beirut (Liban), cu tema: Despre iubire la Luther, in contextul aniversarii a 500 de ani de la inceputurile Reformei. Invitatul, care revine la Cluj-Napoca dupa 10 ani, este catolic de rit maronit, filosof, poet, preocupat de mistica, cunoscut in Romania datorita lucrarii sale aparute in anul 2007 la Editura Humanitas cu titlul: Hiperbola mistica a iubirii pure.

Facultatea Teologie Ortodoxa a Universitatii Babes Bolyai si Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi Romani au organizat miercuri, 07 iunie 2017 si joi 08 iunie 2017 conferinta domnului Florin Marinescu, istoric, paleograf, si cercetator la Centrul de Cercetari Neoelene al Institutului National de Cercetari din Grecia, cu titlul: Un calugar mirean in cautare de tezaure romanesti la Muntele Athos.


CARTI
Knoblauch, Kenneth; Ercsey-Ravasz, Maria; Kennedy, Henry; Toroczkai, Zoltan
Edited by: Kennedy H; VanEssen DC; Christen Y
The Brain in Space
Source: MICRO-, MESO- AND MACRO- CONNECTOMICS OF THE BRAIN  Book Series: Research and Perspectives in Neurosciences
Pages: 45-74  DOI: 10.1007/978-3-319-27777-6_5
Published: 2016
Accession Number: WOS:000401431900005
Book DOI: 10.1007/978-3-319-27777-6


TITLURI NOI APARUTE LA PRESA UNIVERSITARA CLUJEANA
BUTA Mircea Gelu, ARHIVELE BISTRITEI ANUL II, FASCICULA 2(6) RELATII INTERCONFESIONALE IN TRANSILVANIA (e-book)
POPA Daniela, O NOUA PERSPECTIVA ASUPRA DISCIPLINELOR OPTIONALE LA SCOLARII MICI (e-book)
STERMIN Alexandru Nicolae, JURNALUL UNUI ORNITOLOG
OLAH Zoltan, „NINCS MAS JAVAM RAJTAD KIVUL” (Zsolt 16,2) Bevezetes a zsoltaroskonyvbe es valogatott zsoltarok ertelmezese (e-book)
OLAH Zoltan, ATOK ES BOSSZU, PANASZ ES DICSOITES A ZSOLTAROKBAN (e-book)
SIMIGIU Aurora, DE CE MERG OAMENII LA PSIHOLOG? Studii de caz


ARTICOLE APARUTE
Sajgo, Szilard; Ghinia, Miruna Georgiana; Brooks, Matthew; Kretschmer, Friedrich; Chuang, Katherine; Hiriyanna, Suja; Wu, Zhijian; Popescu, Octavian; Badea, Tudor Constantin
Molecular codes for cell type specification in Brn3 retinal ganglion cells
PROCEEDINGS OF THE NATIONAL ACADEMY OF SCIENCES OF THE UNITED STATES OF AMERICA  (factor de impact 9,423)
Volume: 114  Issue: 20  Pages: E3974-E3983
DOI: 10.1073/pnas.1618551114
Published: MAY 16 2017
Accession Number: WOS:000401314700015

Muresan-Pop, M.; Pop, M. M.; Borodi, G.; Todea, M.; Nagy-Simon, T.; Simon, S.
Solid dispersions of Myricetin with enhanced solubility: Formulation, characterization and crystal structure of stability-impeding Myricetin monohydrate crystals
JOURNAL OF MOLECULAR STRUCTURE
Volume: 1141  Pages: 607-614
DOI: 10.1016/j.molstruc.2017.04.015
Published: AUG 5 2017
Accession Number: WOS:000401593400070

Schlagintweit, Felix; Bucur, Ioan I.
Banatia aninensis n. gen., n. sp., a new complex larger benthic foraminifer from the upper Barremian of Romania
CRETACEOUS RESEARCH
Volume: 75  Pages: 23-30
DOI: 10.1016/j.cretres.2017.03.014
Published: JUL 2017
Accession Number: WOS:000401393200004

Cardos, Roxana A. I.; David, Oana A.; David, Daniel O.
Virtual reality exposure therapy in flight anxiety: A quantitative meta-analysis
COMPUTERS IN HUMAN BEHAVIOR
Volume: 72  Pages: 371-380
DOI: 10.1016/j.chb.2017.03.007
Published: JUL 2017
Accession Number: WOS:000401395200037

Simon, Hedvig; Kelemen, Szabolcs; Begy, Robert-Csaba
Anthropic influences on the sedimentation rates of lakes situated in different geographic areas
JOURNAL OF ENVIRONMENTAL RADIOACTIVITY
Volume: 173  Special Issue: SI  Pages: 11-17
DOI: 10.1016/j.jenvrad.2016.09.001
Published: JUL 2017
Accession Number: WOS:000401675800004

Streza, M.; Belean, B.; Hodisan, I.; Prejmerean, C.
Improving lock-in thermography detection of microgaps located at the tooth-filling interface using a phase versus amplitude image signal extraction approach
MEASUREMENT
Volume: 104  Pages: 21-28
DOI: 10.1016/j.measurement.2017.02.043
Published: JUL 2017
Accession Number: WOS:000401392600003

Szekeres, Edina; Baricz, Andreea; Chiriac, Cecilia Maria; Farkas, Anca; Opris, Ocsana; Soran, Maria-Loredana; Andrei, Adrian-Stefan; Rudi, Knut; Luis Balcazar, Jose; Dragos, Nicolae; Coman, Cristian
Abundance of antibiotics, antibiotic resistance genes and bacterial community composition in wastewater effluents from different Romanian hospitals
ENVIRONMENTAL POLLUTION
Volume: 225  Pages: 304-315
DOI: 10.1016/j.envpol.2017.01.054
Published: JUN 2017
Accession Number: WOS:000401679200032

Gentili, Claudio; Cristea, Ioana Alina; Ricciardi, Emiliano; Vanello, Nicola; Popita, Cristian; David, Daniel; Pietrini, Pietro
Not in one metric: Neuroticism modulates different resting state metrics within distinctive brain regions
BEHAVIOURAL BRAIN RESEARCH
Volume: 327  Pages: 34-43
DOI: 10.1016/j.bbr.2017.03.031
Published: JUN 1 2017
Accession Number: WOS:000401678500005

Kohr, Mirela; Mikhailov, Sergey E.; Wendland, Wolfgang L.
Transmission Problems for the Navier-Stokes and Darcy-Forchheimer-Brinkman Systems in Lipschitz Domains on Compact Riemannian Manifolds
JOURNAL OF MATHEMATICAL FLUID MECHANICS
Volume: 19  Issue: 2  Pages: 203-238
DOI: 10.1007/s00021-016-0273-6
Published: JUN 2017
Accession Number: WOS:000401412800002

Ji, Julie Lin; Grafton, Ben; MacLeod, Colin
Referential focus moderates depression-linked attentional avoidance of positive information
BEHAVIOUR RESEARCH AND THERAPY
Volume: 93  Pages: 47-54
DOI: 10.1016/j.brat.2017.03.004
Published: JUN 2017
Accession Number: WOS:000401383900007

Varga, Bela; Fazakas, Csilla; Molnar, Judit; Wilhelm, Imola; Domokos, Reka A.; Krizbai, Istvan A.; Szegletes, Zsolt; Varo, Gyorgy; Vegh, Attila G.
Direct mapping of melanoma cell – endothelial cell interactions
JOURNAL OF MOLECULAR RECOGNITION
Volume: 30  Issue: 6  Article Number: e2603
DOI: 10.1002/jmr.2603
Published: JUN 2017
Accession Number: WOS:000401195500004

Martin, Flavia A.; Marconi, Daniel; Neamtu, Silvia; Radu, Teodora; Florescu, Monica; Turcu, Rodica; Lar, Claudia; Hadade, Niculina D.; Grosu, Ion; Turcu, Ioan
“Click” access to multilayer functionalized Au surface: A terpyridine patterning example
MATERIALS SCIENCE & ENGINEERING C-MATERIALS FOR BIOLOGICAL APPLICATIONS
Volume: 75  Pages: 1343-1350
DOI: 10.1016/j.msec.2017.03.033
Published: JUN 1 2017
Accession Number: WOS:000400720800154

Crivei, Septimiu
Flat Weakly FP-Injective and FP-Injective Weakly Flat Functors
RESULTS IN MATHEMATICS
Volume: 71  Issue: 3-4  Pages: 1031-1045
DOI: 10.1007/s00025-016-0598-8
Published: JUN 2017
Accession Number: WOS:000401007300028

Costea, Nicusor; Csirik, Mihaly; Varga, Csaba
Linking-Type Results in Nonsmooth Critical Point Theory and Applications
SET-VALUED AND VARIATIONAL ANALYSIS
Volume: 25  Issue: 2  Pages: 333-356
DOI: 10.1007/s11228-016-0383-6
Published: JUN 2017
Accession Number: WOS:000401354700007

Kohlenbach, U.; Nicolae, A.
A Proof-Theoretic Bound Extraction Theorem for CAT-Spaces
STUDIA LOGICA
Volume: 105  Issue: 3  Pages: 611-624
DOI: 10.1007/s11225-016-9702-z
Published: JUN 2017
Accession Number: WOS:000401436800007

Aluas, Mihaela; Moraru, Camelia; Rheindorf, Markus; Huemer, Birgit; Filip, Claudiu; Kelemen, Andrei; Lung, Rodica Loana
An innovative approach for delivering academic writing courses
CURRENT SCIENCE
Volume: 112  Issue: 10  Pages: 1997-2007
DOI: 10.18520/cs/v112/i10/1997-2007
Published: MAY 25 2017
Accession Number: WOS:000401737600018

Dina, N. E.; Zhou, H.; Colnita, A.; Leopold, N.; Szoke-Nagy, T.; Coman, C.; Haisch, C.
Rapid single-cell detection and identification of pathogens by using surface-enhanced Raman spectroscopy
ANALYST
Volume: 142  Issue: 10  Pages: 1782-1789
DOI: 10.1039/c7an00106a
Published: MAY 21 2017
Accession Number: WOS:000401526100017

Kutus, Bence; Varga, Norbert; Peintler, Gabor; Lupan, Alexandru; Attia, Amr A. A.; Palinko, Istvan; Sipos, Pal
Formation of mono- and binuclear neodymium(III)gluconate complexes in aqueous solutions in the pH range of 2-8
DALTON TRANSACTIONS
Volume: 46  Issue: 18  Pages: 6049-6058
DOI: 10.1039/c7dt00909g
Published: MAY 14 2017
Accession Number: WOS:000400986500034

Giosan, Cezar; Cobeanu, Oana; Mogoase, Cristina; Szentagotai, Aurora; Muresan, Vlad; Boian, Rares
Reducing depressive symptomatology with a smartphone app: study protocol for a randomized, placebo-controlled trial
TRIALS
Volume: 18  Article Number: 215
DOI: 10.1186/s13063-017-1960-1
Published: MAY 12 2017
Accession Number: WOS:000401373900001

Filip, Xenia; Miclaus, Maria; Martin, Flavia; Filip, Claudiu; Grosu, Ioana Georgeta
Optimized multi-step NMR-crystallography approach for structural characterization of a stable quercetin solvate
JOURNAL OF PHARMACEUTICAL AND BIOMEDICAL ANALYSIS
Volume: 138  Pages: 22-28
DOI: 10.1016/j.jpba.2017.01.047
Published: MAY 10 2017
Accession Number: WOS:000401782400003

de Reotier, P. Dalmas; Maisuradze, A.; Yaouanc, A.; Roessli, B.; Amato, A.; Andreica, D.; Lapertot, G.
Unconventional magnetic order in the conical state of MnSi
PHYSICAL REVIEW B
Volume: 95  Issue: 18  Article Number: 180403
DOI: 10.1103/PhysRevB.95.180403
Published: MAY 10 2017
Accession Number: WOS:000401228400001

Bencze, Laszlo Csaba; Filip, Alina; Banoczi, Gergely; Tosa, Monica Ioana; Irimie, Florin Dan; Gellert, Akos; Poppe, Laszlo; Paizs, Csaba
Expanding the substrate scope of phenylalanine ammonia-lyase from Petroselinum crispum towards styrylalanines
ORGANIC & BIOMOLECULAR CHEMISTRY
Volume: 15  Issue: 17  Pages: 3717-3727
DOI: 10.1039/c7ob00562h
Published: MAY 7 2017
Accession Number: WOS:000400868000021

Mihai-Alexandru, Suciu; Noemi, Gasko; Ioana, Lung Rodica
Approximation of Nash equilibria and the network community structure detection problem
PLOS ONE
Volume: 12  Issue: 5  Article Number: e0174963
DOI: 10.1371/journal.pone.0174963
Published: MAY 3 2017
Accession Number: WOS:000400647000010

Jahan, Shah; Sakidin, Hamzah; Nazar, Roslinda; Pop, Ioan
Flow and heat transfer past a permeable nonlinearly stretching/shrinking sheet in a nanofluid: A revised model with stability analysis
JOURNAL OF MOLECULAR LIQUIDS
Volume: 233  Pages: 211-221
DOI: 10.1016/j.molliq.2017.03.013
Published: MAY 2017
Accession Number: WOS:000401202500027

Merkin, J. H.; Najib, N.; Bachok, N.; Ishak, A.; Pop, I.
Stagnation-point flow and heat transfer over an exponentially stretching/shrinking cylinder
JOURNAL OF THE TAIWAN INSTITUTE OF CHEMICAL ENGINEERS
Volume: 74  Pages: 65-72
DOI: 10.1016/j.jtice.2017.02.008
Published: MAY 2017
Accession Number: WOS:000401046700007

Cheie, Lavinia; MacLeod, Colin; Miclea, Mircea; Visu-Petra, Laura
When children forget to remember: Effects of reduced working memory availability on prospective memory performance
MEMORY & COGNITION
Volume: 45  Issue: 4  Pages: 651-663
DOI: 10.3758/s13421-016-0682-z
Published: MAY 2017
Accession Number: WOS:000401445900010

Licarete, Emilia; Sesarman, Alina; Rauca, Valentin Florian; Luput, Lavinia; Patras, Laura; Banciu, Manuela
HIF-1 alpha acts as a molecular target for simvastatin cytotoxicity in B16.F10 melanoma cells cultured under chemically induced hypoxia
ONCOLOGY LETTERS
Volume: 13  Issue: 5  Pages: 3942-3950
DOI: 10.3892/ol.2017.5928
Published: MAY 2017
Accession Number: WOS:000401129800152

Chis, Ciprian; Carmel, Dalton; Chis, Iuliana; Ardelean, Aurel; Dragos, Nicolae; Sicora, Cosmin
Expression of psbA1 gene in Synechocystis sp PCC 6803 is influenced by CO2
OPEN LIFE SCIENCES
Volume: 12  Issue: 1  Pages: 156-161
DOI: 10.1515/biol-2017-0018
Published: MAY 2017
Accession Number: WOS:000401248100004

Tang, Junhong; Xu, Yue; Wang, Guojian; Etiope, Giuseppe; Han, Wei; Yao, Zhitong; Huang, Jingang
Microseepage of methane to the atmosphere from the Dawanqi oil-gas field, Tarim Basin, China
JOURNAL OF GEOPHYSICAL RESEARCH-ATMOSPHERES
Volume: 122  Issue: 8  Pages: 4353-4363
DOI: 10.1002/2016JD026385
Published: APR 27 2017
Accession Number: WOS:000401180800013

Petrusel, Adrian; Petrusel, Gabriela; Yao, Jen-Chih
FIXED POINT AND COINCIDENCE POINT THEOREMS IN b-METRIC SPACES WITH APPLICATIONS
APPLICABLE ANALYSIS AND DISCRETE MATHEMATICS
Volume: 11  Issue: 1  Pages: 199-215
DOI: 10.2298/AADM1701199P
Published: APR 2017
Accession Number: WOS:000400727600013

Toma, Vlad Al.; Farcas, Anca D.; Parvu, Marcel; Silaghi-Dumitrescu, Radu; Roman, Ioana
CA3 hippocampal field: Cellular changes and its relation with blood nitro-oxidative stress reveal a balancing function of CA3 area in rats exposed to repetead restraint stress
BRAIN RESEARCH BULLETIN
Volume: 130  Pages: 10-17
DOI: 10.1016/j.brainresbull.2016.12.012
Published: APR 2017
Accession Number: WOS:000401394300002

Isa, S. S. P. M.; Arifin, N. M.; Nazar, R.; Bachok, N.; Ali, F. M.; Pop, I.
MHD mixed convection boundary layer flow of a Casson fluid bounded by permeable shrinking sheet with exponential variation
SCIENTIA IRANICA
Volume: 24  Issue: 2  Pages: 637-647
Published: APR 2017
Accession Number: WOS:000401216200004

Cormos, Ana-Maria; Cormos, Calin-Cristian
Techno-economic and environmental performances of glycerol reforming for hydrogen and power production with low carbon dioxide emissions
INTERNATIONAL JOURNAL OF HYDROGEN ENERGY
Volume: 42  Issue: 12  Pages: 7798-7810
DOI: 10.1016/j.ijhydene.2016.11.172
Published: MAR 23 2017
Accession Number: WOS:000401889800004

Dulama, Maria Eliza; Ilovan, Oana-Ramona
The Development of Geographical Education in Romania, under the Influence of the Soviet Education Model (1948-1962)
TRANSYLVANIAN REVIEW
Volume: 26  Issue: 1  Pages: 3-17
Published: SPR 2017
Accession Number: WOS:000401400500001

Braga, Corin
Extraterrestrial Utopias and Cosmological Representations
TRANSYLVANIAN REVIEW
Volume: 26  Issue: 1  Pages: 125-149
Published: SPR 2017
Accession Number: WOS:000401400500008

Zamfir, Korinna
The Departing Paul Some Reflections on the Meaning of Spendomai and Its Early Christian Reception
EPHEMERIDES THEOLOGICAE LOVANIENSES
Volume: 93  Issue: 1  Pages: 75-94
DOI: 10.2143/ETL.93.1.3203592
Published: MAR 2017
Accession Number: WOS:000401400800004

Hosu, Anamaria; Cimpoiu, Claudia
Thin-layer chromatography applied in quality assessment of beverages derived from fruits
JOURNAL OF LIQUID CHROMATOGRAPHY & RELATED TECHNOLOGIES
Volume: 40  Issue: 5-6  Special Issue: SI  Pages: 239-246
DOI: 10.1080/10826076.2017.1298025
Published: 2017
Accession Number: WOS:000401995700004

Bota-Avram, C.; Grosanu, A.; Rachisan, P. R.; Ivan, O.
LINKING BUSINESS ENVIRONMENT EDUCATION TO AUDITING AND FINANCIAL REPORTING STANDARDS. A GLOBAL PERSPECTIVE
JOURNAL OF ENVIRONMENTAL PROTECTION AND ECOLOGY
Volume: 18  Issue: 1  Pages: 332-338
Published: 2017
Accession Number: WOS:000401304800034

Dolha, M.; Timar-Gabor, A.; Dicu, T.; Cosma, C.
MEASUREMENTS OF TERRESTRIAL GAMMA DOSE RATES AND RADON CONCENTRATIONS FROM INDOOR AIR AND WATER IN TRANSYLVANIA REGION
ROMANIAN REPORTS IN PHYSICS
Volume: 69  Issue: 1  Article Number: 701
Published: 2017
Accession Number: WOS:000401305200022

Papp, Botond; Cosma, Constantin; Cucos, Alexandra
INTERNATIONAL INTERCOMPARISON EXERCISE OF ACTIVE RADON DEVICES AND PASSIVE DETECTORS AT THE FIRST EAST EUROPEAN RADON SYMPOSIUM (FERAS 2012)
ROMANIAN REPORTS IN PHYSICS
Volume: 69  Issue: 1  Article Number: 702
Published: 2017
Accession Number: WOS:000401305200023

Lazar, Andrei-Ioan
Freeze frame. The Reception of Roland Barthes’ Camera Lucida in Romania
REVUE BELGE DE PHILOLOGIE ET D HISTOIRE
Volume: 94  Issue: 3  Pages: 611-623
Published: 2016
Accession Number: WOS:000401497200003

Cirstea, Andreea; Nistor, Cristina Silvia; Tudor, Adriana Tiron
Consolidated financial statements – a new challenge for the public sector administration
JOURNAL OF ECONOMIC AND ADMINISTRATIVE SCIENCES
Volume: 33  Issue: 1  Pages: 46-65
DOI: 10.1108/JEAS-04-2016-0012
Published: 2017
Accession Number: WOS:000401063000003


VOLUME DE CONFERINTA / PROCEEDINGS
Diosan, Laura; Andreica, Anca; Voiculescu, Irina
Edited by: Davenport J; Negru V; Ida T; Jebelean T; Petcu D; Watt S; Zaharie D
Parameterized Cellular Automata in Image Segmentation
PROCEEDINGS OF 2016 18TH INTERNATIONAL SYMPOSIUM ON SYMBOLIC AND NUMERIC ALGORITHMS FOR SCIENTIFIC COMPUTING (SYNASC)
Book Series: International Symposium on Symbolic and Numeric Algorithms for Scientific Computing  Pages: 199-205
DOI: 10.1109/SYNASC.2016.34
Published: 2016
Accession Number: WOS:000401804000027

Szenkovits, Annamaria; Gasko, Noemi; Jakab, Hunor
Edited by: Davenport J; Negru V; Ida T; Jebelean T; Petcu D; Watt S; Zaharie D
Optimizing Test Input Generation for Reactive Systems with an Adaptive Differential Evolution
PROCEEDINGS OF 2016 18TH INTERNATIONAL SYMPOSIUM ON SYMBOLIC AND NUMERIC ALGORITHMS FOR SCIENTIFIC COMPUTING (SYNASC)
Book Series: International Symposium on Symbolic and Numeric Algorithms for Scientific Computing  Pages: 214-218
DOI: 10.1109/SYNASC.2016.36
Published: 2016
Accession Number: WOS:000401804000029

Marian, Zsuzsanna; Mircea, Ioan-Gabriel; Czibula, Istvan-Gergely; Czibula, Gabriela
A novel approach for software defect prediction using fuzzy decision trees
Edited by: Davenport J; Negru V; Ida T; Jebelean T; Petcu D; Watt S; Zaharie D
PROCEEDINGS OF 2016 18TH INTERNATIONAL SYMPOSIUM ON SYMBOLIC AND NUMERIC ALGORITHMS FOR SCIENTIFIC COMPUTING (SYNASC)
Book Series: International Symposium on Symbolic and Numeric Algorithms for Scientific Computing  Pages: 240-247
DOI: 10.1109/SYNASC.2016.40
Published: 2016
Accession Number: WOS:000401804000033

Calin, Alina Delia
Edited by: Davenport J; Negru V; Ida T; Jebelean T; Petcu D; Watt S; Zaharie D
Gesture Recognition on Kinect Time Series Data Using Dynamic Time Warping and Hidden Markov Models
PROCEEDINGS OF 2016 18TH INTERNATIONAL SYMPOSIUM ON SYMBOLIC AND NUMERIC ALGORITHMS FOR SCIENTIFIC COMPUTING (SYNASC)
Book Series: International Symposium on Symbolic and Numeric Algorithms for Scientific Computing  Pages: 264-271
DOI: 10.1109/SYNASC.2016.43
Published: 2016
Accession Number: WOS:000401804000036

Miholca, Diana-Lucia; Czibula, Gabriela; Mircea, Ioan-Gabriel; Czibula, Istvan-Gergely
Edited by: Davenport J; Negru V; Ida T; Jebelean T; Petcu D; Watt S; Zaharie D
Machine learning based approaches for sex identification in bioarchaeology
PROCEEDINGS OF 2016 18TH INTERNATIONAL SYMPOSIUM ON SYMBOLIC AND NUMERIC ALGORITHMS FOR SCIENTIFIC COMPUTING (SYNASC)  Book Series: International Symposium on Symbolic and Numeric Algorithms for Scientific Computing  Pages: 311-314
DOI: 10.1109/SYNASC.2016.50  Published: 2016
Accession Number: WOS:000401804000043


SUSTINERI DOCTORATE (lista la http://doctorat.ubbcluj.ro/ro/sustinerile-publice-ale-tezelor-de-doctorat/)
16 IUNIE 2017, 16:00
FACULTATEA    Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor
LOCUL SUSTINERII    sala 118
AUTORUL TEZEI DE DOCTORAT    OPRISOR Tudor
TITLUL TEZEI DE DOCTORAT    Implementation perspectives for integrated reporting in public sector entities
DOMENIUL DE DOCTORAT    Contabilitate
Conducator/Conducatori de doctorat: Prof. univ. dr. TIRON – TUDOR Adriana    (Universitatea „Babes – Bolyai” din Cluj-Napoca)